Despre Unirea din 1918, articol bazat pe lucrarea
„O scurtă istorie a românilor” de Neagu Djuvara
Istoria țării noastre moderne, a României Mari, începe cu 100 și ceva de ani în urmă, odată cu pregătirea și înfăptuirea Marii Uniri. Deși a rămas în memoria noastră ca o dată pe care o sărbătorim în fiecare an de când a devenit Ziua Națională a României, acest eveniment nu s-a întâmplat peste noapte, nu a fost o decizie spontană, ci una calculată și îndelung analizată și negociată. Dar de ce au dorit să se unească populațiile din aceste teritorii, destul de diferite unele de celelalte? De ce nu au rămas provincii separate, în imperiile din care făceau parte, cu administrațiile lor atât de diferite?
Pentru a înțelge mai bine cum s-a făcut Mare Unire, să dăm timpul înapoi cu 60 de ani înainte de 1918. În 1858, după ce Rusia pierde războiul din Crimeea, marile puteri hotărăsc să permită Principatelor Române să se unească. Această decizie venea și ca urmare a propagandei făcute de tinerii aflați în Occident, dar mai ales pentru că Franța și Anglia doreau crearea unui stat mare în regiune pentru a reduce influența Rusiei și a Turciei. Acestea erau mai puteri economice și politice, iar Țările Române depindeau de ele. Deși una dintre condițiile impuse a fost ca, după unire, să existe în continuare câte un domn în fiecare Principat, politicienii români au profitat de ocazie și, în 1859, este ales ca domnitor Alexandru Ioan Cuza, atât în Moldova cât și în Țara Româneasca. A fost un pas important, dar nu se ajunsese încă la Marea Unire din 1918, în care s-a atins cu adevărat apogeul întinderii teritoriale a României.
*
La începutul Primului Război Mondial, România avea deja semnat un tratat secret cu Austro-Ungaria și Germania, prin care se obliga să lupte alături de acestea în eventualitatea unui război. Tratatul fusese semnat 1878 sub amenințarea Rusiei și era ținut secret (sub cheie, la propriu) de regele Carol I pentru că știa cât de mult își doreau românii din Regat să se unească cu cei din Transilvania. În momentul în care armata română este solicitată să intre în luptă, Carol I face cunoscută înțelegerea cu Germania, pe care vrea să o respecte, dar Consiliul de Coroană și Guvernul lui Ionel Brătianu se opun. România reușește să rămână neutră timp de doi ani și nu va intra în război alături de Germania și Austro-Ungaria. Între timp, după moartea lui Carol I, se instalează pe tron nepotul acestuia, Ferdinand I. Influențat de regina Maria, foarte bine conectată cu familiile monarhice puternice din toată lumea, dar și pentru că realizează care este de fapt interesul poporului român, regele Ferdinand decide să lupte împotriva patriei sale de origine, Germania. Acest gest este aproape de neconceput acum, dar a rămas în istorie ca un act de patriotism. Astfel, în 1916, România intră în Primul Razboi Mondial de partea Antantei dupa ce îi fuseseră promise Banatul, Crișana, Maramureșul și Transilvania.
Pe de altă parte, în iarna lui 1918, exact dupa cel mai mare război de până atunci, majoritatea imperiilor europene erau pe punctul de a se destrăma. Țările mai mici, înainte dominate de marile imperii încep sa iși proclame libertatea și independența. Acesta este contextul de care va profita și România pentru desăvârșirea Unirii.
Războiul a fost foarte greu pentru români, au pierdut teritorii și oameni. Armata română suferă mai multe înfrângeri, este respinsă peste Carpați în Transilvania și încet, încet, pierdem toată Muntenia într-un adevărat dezastru militar. Toată ideea de unire părea că se destramă. În 1917, România se afla între puterea Austro-Ungară la Apus și Rusia cu revoluția bolșevică la Răsărit. La finalul anului 1917, se semnează un armistițiu cu Germania și pacea din 1918 vine după îndelungi negocieri și bătălii, de această dată diplomatice. Condițiile păcii erau foarte nefavorabile pentru România – pierdem Dobrogea și o întreagă zonă de munte în favoarea Austro-Ungariei.
Dar soarta se întoarce în favoarea aliaților occidentali – Franța și Anglia – prin intrarea Statelor Unite ale Americii în război. România agrease condițiile de pace, colaborare și supunere economică cu partea care este pe cale să piardă războiul. România intră din nou în război în 1918 alături de Aliați și, la final, este de partea câștigătoare, dar deciziile politice anterioare nu sunt șterse cu buretele și vor avea un impact asupra istoriei care va urma.
Dintr-o dată, aproape miraculos, în acest context tumultos, cu condiții foarte grele impuse României - eram judecați de marile puteri pentru pacea semnată în 1917 cu dușmanii - se întâmplă Unirea. Românii doreau cu ardoare Unirea și o țară mare în care să trăiască împreună, pentru că vorbeau aceeași limbă. Limba română a fost, probabil, singurul mare liant al românilor din teritorii și provincii diferite.
În politică, anumite amenințări devin oportunități. Din cauza revoluției bolșevice, Basarabia se poate desprinde de Rusia și își poate declara Unirea cu România în aprilie. Iar după prăbușirea Austro-Ungariei și Germaniei, Bucovina se unește cu România la finalul lunii noiembrie, iar Marea Adunare a Românilor din Transilvania proclamă pe 1 decembrie Unirea Transilvaniei, Crișanei și Banatului cu „patria mamă”.
*
Marea Unire de la 1 decembrie 1918 este cu adevărat o poveste despre răbdare și tenacitate, diplomație și sacrificii, care dovedește că România are o istorie de nivel european. Poate că parcursul nu a fost de fiecare dată foarte clar, în alb și negru, poate că au fost luate și decizii greșite și au fost sacrificate multe vieți omenești, dar rezultatul este unul durabil. Istoricii sunt de acord că ceremonia de la 1 decembrie 1918 a fost grandioasă și a readus speranța în inimile românilor de peste tot.
În opinia mea, Marea Unire a fost mai mult decât o simplă reuniune a unor țări surori. Ea reprezintă tenacitatea și patriotismul unui popor care voia o Românie unită și puternică, dar care a știut să se folosească de condițiile unice din vremea lui pentru a-și îndeplini dorința.
