top of page

Our Recent Posts

Atenție! Se filmează!

În luna octombrie, 2018, mai multe echipe de elevi de la Colegiul Național „Spiru Haret” din București au participat, cu scurt-metraje proprii, la competiția „Une minute de vie, une minute de cinema” din cadrul Festivalului Filmelor de la Cannes la București, ediția a IX-a.

Foto: Daria Pană, Corina Buzoianu

Luna octombrie. 2018. Un telefon. Și un răspuns afirmativ.

Așa a început totul.

 

În luna octombrie a acestui an s-a desfășurat a noua ediție a Festivalului Filmelor de la Cannes la București. În alte țări europene, acest eveniment include o competiție de scurt-metraje destinată liceenilor. În România, anul centenar 2018 a marcat prima activitate de acest fel. Licee din capitală (C.N. Bilingv„George Coșbuc”, Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”, Liceul Francez și C.N.„Spiru Haret” au fost invitate să ia parte la acest eveniment. Anunțul nu a trecut neobservat în rândul spiriștilor, astfel încât șase echipe s-au înscris în concursul „Une minute de vie, une minute de cinema”.


Fiecare liceu a avut un responsabil (în cazul nostru, domnul Marc Solomon) și un regizor îndrumător (pentru Spiru, domnul Radu Munteanu). Proiecția scurt-metrajelor a avut loc pe data de 28 octombrie, la Cinema Union. A doua zi, la Cinema Pro, s-au anunțat câștigătorii.

 

Câștigătorii sectiunii Une minute de vie, une minute de cinema - filme de un minut realizate de liceeni (...) sunt:

  • Snitel, Parizer - echipa formată din Matei Reu, David Mitran, Matei Cotimanis

  • Rutina / Break Free - echipa formată din: Arina Ciocan, Vlad Cojocaru, Iris Păun

  • Yala - Matei Bumbuț.

Juriul Une minute de vie, une minute de cinema și Filminute a fost format din: Olivier Do Huu, sound designer si mixeur francez cu experienta de peste 25 de ani in cinema, Ludmila Cvikova, curator de film independent și consultant de scenariu, de finanțare și de strategii festivaliere, Mina Dos Santos, ofițer de presă al FILAF - Festival International du Livre d'Art et du Film din Perpignan (Franta) (ziare.com).


Într-un interviu acordat revistei „Vlăstarul”, regizorul

CRISTIAN MUNGIU

a oferit mai multe detalii despre eveniment:

 

Daria Oprea: Cum v-a venit idea proiectului “Une minute de vie, une minute de cinema”?

CRISTIAN MUNGIU: Ideea mi-a venit vorbind cu o grămadă de oameni de această vârstă și constatând că au un fel de simpatie pentru cinema, dar nu au neapărat și înțelegerea despre cât de greu este să faci cinema. Și atunci m-am gândit că s-ar putea să înțeleagă mai bine filmele pe care le facem noi și cele pe care le văd ei, în general, dacă i-am îndemna la un moment dat și i-am provoca să încerce să experimenteze ei înșiși să facă filme. Și, pentru că un film este greu de făcut, așa... de la zero, pentru că necesită condiții, o echipă - e un process complex - ne-am gândit să începem cu un film de un minut.


D.O.: Ce părere aveți despre scurtmetrajele proiectate?

C.M.: Mi s-a părut că a fost o explozie de imaginație, de entuziasm, că trebuie să înțelegem ceva despre filme și despre cinema, în general. Uneori contează mult rezultatul, dar întotdeauna contează foarte mult și experiența de a le fi făcut. Concluzia cea mai bună la care am ajuns noi, în sală, a fost că toți liceenii care s-au aventurat în acest program s-au cunoscut mai bine unii pe ceilalți și, în principal, s-au amuzat făcând acest lucru. Sigur, este un prim exercițiu, dar în măsura în care el a declanșat în ei plăcerea de a se exprima printr-un limbaj vizual, noi ne dorim foarte mult să continue și să rafineze tot mai mult ideile interesante pe care le-am văzut deja exprimate de ei încă de la aceste prime filmulețe.


D.O.: Aveți vreun mesaj pentru liceeni?

C.M.: Mesajul meu pentru liceeni, și nu numai, este să își trăiască viața, să aibă cât mai multe experiențe, să nu uite să fie fericiți și, dacă le rămâne timp, să și-l folosească îmbogățindu-se pe ei înșiși, iar unele dintre metodele cele mai la îndemână pe care le avem sunt să citim cărți, să acumulăm experiențe interesante și să vedem și să facem filme prin care ne povestim propriile experiențe. Dar, în cinema, ca să ai ceva de povestit, trebuie să fi trăit. Așa că nu încurajez pe nimeni să aibă planuri să devină regizor mondial la 19 ani, ci doar să facă filme despre această vârstă și poate lăsa acest plan pentru vârstă de 29 de ani. Între timp, va fi acumulat zece ani de experiențe colosale pe care are să ni le povestească și nouă.

 

SCURT-METRAJELE SPIRIȘTILOR


Rutina

 

Another Reality

 

Sunt eu, papagalul!

(singura animație din competiție)

 

Primul „Cuvânt”

 

Impresii ale participanților la concurs

 

MATEI REU (elev în clasa a XI-a la L.T.B.„Miguel de Cervantes”) - „Snitel. Parizer”

IMG_7619_edited

Daria Pană: Cum ai decis sa intri în acest proiect?

Matei Reu: Cristian Mungiu s-a gândit să implementeze proiectul “Une minute de vie, une minute de cinema” și pentru liceeni. S-a gândit la mine, el lucrând cu tatăl meu. Așa am propus Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”, apoi m-am gândit la C.N. „Spiru Haret”, iar Marc Solomon a indicat C.N. Bilingv „George Coșbuc”.

D.P.: Cum ți s-au părut filmele?

M.R.: Mi-au plăcut. Mi-au plăcut ideile. Nu putem vorbi din punct de vedere tehnic sau al imaginii despre ele. Mi se pare interesant că au ieșit niste filme cu idei bune si tehnic rezonabile pentru prima oară.

D.P.: Să înțeleg că, înainte de acest proiect, tu erai deja familiarizat cu cinematografia?

M.R.: Da. Am cinci titluri pe IMDb. Vă recomand sa mergeti la filmul “Lemonade”. Am lucrat în cinematografie, dar am și proiecte proprii.

D.P.: Care a fost abordarea pe care ai folosit-o în elaborarea filmului?

M.R.: Toată lumea se gândește că, într-un film, trebuie neapărat să termini cu o concluzie sau cu un mesaj. Eu nu sunt de acord. De aceea filmul meu este puțin mai abstract, nu are vreun mesaj. Noi ne-am bazat foarte mult pe corectitudinea tehnică. Am filmatcu aparatura performantă, ne-am concentrat foarte tare pe colorizare și pe încadrare.

D.P.: Ai un mesaj pentru tineri?

M.R.: Îi încurajez să facă filme.

 

VLAD COJOCARU (elev în clasa a XI-a la C.N. „Spiru Haret”) - „Rutina”

IMG_7600_edited

Daria Pană: Cum ai decis să intri în acest proiect?

Vlad Cojocaru: Fac filme ca un hobby. Este extensia hobby- ului de fotograf, iar când am auzit despre provocarea scurtmetrajelor de 1 minut, am zis „De ce nu?”. Ne-am adunat mai mulți care voiam să participăm dar nu aveam echipe și ne-am apucat de filmat. A fost o provocare pentru mine să văd cât de mult pot filma și tăia într-un minut, în ideea în care filmul este tăiat foarte agresiv.


D.P.: Care a fost abordarea folosită pentru un impact cât mai mare într-un timp cât mai scurt?

V.C.: A fost foarte spontan, având în minte doar ideea că trebuie să aibă un minut, așa că ne-am gândit ce putem face. Ne-am orientat spre ceva legat de rutină și am mers pe ideea aceasta.


D.P.: Cum a decurs colaborarea cu regizorul Radu Muntean?

V.C.: A fost interesant să colaborăm cu domnul Muntean, o experiență unică. Ne-a dat sfaturi despre structură și cadru.

 

LUCA ZAINEA (elevă în clasa a XI-a la C.N.„Spiru Haret”) - ”Another Reality”

IMG_7591_edited

Daria Pană: Cum ai decis să intri în acest proiect?

Luca Zainea: Doamna dirigintă a văzut unul din vlogurile noastre postate săptămânal pe canalul nostru de youtube: Este un fel de scenetă care are ca subiect disparitția uneia dintre noi (suntem un grup de patru fete). Văzând acel filmuleț, ne-a propus înscrierea la acest concurs. Ne-a atras în mod special faptul că putem da frâu liber imaginației, fără să ni se impună vreo restricție.


D.P.: Care a fost abordarea folosită în elaborarea filmului?

L.Z.: Ne am ales o zi în care să punem la punct tot ce aveam de făcut, în special stabilirea scenelor și a timpului. Abordarea noastră a fost cât se poate de logică, și anume: am stabilit tema exactă, am pus scenariul cu timpul de apariție al scenelor pe foaie, am căutat actori, am stabilit locațiile, apoi am cumpărat recuzita, am pus un buget de o parte, ne am încărcat camera și am dat bătaie cu filmatul, Montajul l-a făcut Matei. Am uitat să menționez că, de când am stabilit scenariul, am stabilit și unghiurile și cadrele de filmare.


D.P.: Cum a decurs colaborarea cu regizorul Radu Muntean?

L.Z.: Colaborarea cu regizorul a decurs exact cum trebuia să descurgă. La început am avut o întâlnire în care s-au stabilit temele fiecărei echipe. Atunci ni s a explicat dacă anumite secvențe pot fi puse în scenă de noi sau nu. Și, la final, a mai fost o întâlnire în care ne-am prezentat munca și am primit feedback.







Single Post: Blog_Single_Post_Widget

Te încântă ceva în jur?

Sau te nemulțumește?

Vrei să ne spui, chiar și puțin,  ceva din ce ai trăit?

Sau să-ți fie publicate creațiile? 

Așteptăm un semn de la tine. Doar atât. 

PHOTO-2021-03-25-12-33-43.png
bottom of page