top of page

Our Recent Posts

EVENIMENTUL iEMOȚII

iEmoții este un proiect non-profit susținut de Școala de Valori, ce își propune dezvoltarea inteligenței emoționale în rândul tinerilor, îmbunătățirea comunicării dintre aceștia și autocunoașterea de sine.

Cine sunt cei din iEmoții și ce fac ei, de fapt?

Grupul este alcătuit din treisprezece tineri plini de speranță, dintre care patru din Colegiul National ,,Spiru Haret", care doresc să contribuie la schimbarea societății prin promovarea cursurilor de motivare și de dezvoltare personală. Workshop-urile de teatru și improvizație, cele de expresii faciale sau trainingurile de gândire pozitivă și public speaking sunt doar o parte dintre activitățile ce au ca scop extinderea zonei de confort. Acestea vor îmbina atât planul psihologic (cunoașterea propriului caracter și perfecționarea temperamentului ereditar prin diminuarea aspectelor negative înnăscute), cât și sentimental (înțelegerea și recunoașterea sentimentelor față de sine, dar și față de cei din jur). Toate aceste obiective se vor realiza cu ajutorul unor traineri specializați în diverse domenii, precum: Andrei Vasilică (trainer corporate la Apple), Raluca Aldea (dansatoare de tango), Roxana Drăguș (trainer în psihologia veselă), Irina Munteanu (trainer prin teatru și improvizație), Claudia Toma (psiholog de neurodezvoltare) și alți trei invitați surpiză.

Echipa mărturisește că are încredere în proiectul său și tinerii sunt convinși că vor reuși să producă o schimbare în rândul tuturor adolescenților care își doresc să renunțe la inhibiții, ieșind din zona lor de confort și contribuind la crearea unui viitor mai prietenos. De aceea, vă așteaptă cu drag pe 9-10 iunie, la Ok Center pentru a lua parte la evoluție alături de ei!


Single Post: Blog_Single_Post_Widget