Dragoș BUCUR: „EDUCAȚIA ÎNCEPE DE CÂND TE NAȘTI”


„ESTE PE DEPLIN NEVOIE DE EDUCAȚIE PENTRU A REUȘI”

(Dragoș Bucur)

EUROSCOLA, EDIȚIA A XII-A

Interviu realizat de Maria Burada (10 D)

Foto: Murdzek Jessamine (10 F)

Dragoș BUCUR este un actor român de film, scenă și televiziune, și prezentator al emisiunii de la Pro TV, „Visuri la cheie”. Este premiat doi ani la rând (2009 și 2010) cu Premiul Gopo pentru cel mai bun actor”. (sursa). Și-aînceput cariera cu rolurile din „Marfa şi banii” (în regia lui Cristi Puiu) şi „Furia” (regizor: Radu Muntean) pentru care a primit Premiul pentru cel mai bun actor, din partea Uniunii Cineaştilor. În anii următori, Dragoş Bucur a mai colaborat cu Radu Muntean pentru lungmetrajele „Hârtia va fi albastră” (2006) şi „Boogie” (2008).

S-a implicat în proiectul „IDEO IDEIS” care, conform Norei Dobre, director, „nu mai este demult doar un festival de teatru pentru tineri, ci un proiect de educaţie non-formală prin artă care dezvoltă pe de o parte competenţe esenţiale pentru viitorul tinerilor care participă la festival, şi pe de altă parte are o contribuţie reală la viaţa comunităţii din Alexandria”. (sursa)

Sursa foto

Pe data de 25 septembrie 2019, o parte a echipei „Euroscola” de la Colegiul Național „Spiru Haret” din București a avut ocazia să stea de vorbă cu o altă personalitate actuală, a cărei poveste de viață pune în lumină rolul educației în formarea sa: DRAGOȘ BUCUR.

În opinia cunoscutului actor și om de televiziune, educația acționează asupra ființei umane încă de la momentul nașterii, un rol covârșitor revenind familiei.

*

Maria Burada: „Euroscola” este un proiect inițiat de Parlamentul European pentru liceenii din statele membre ale Uniunii Europene. Până acum, temele au fost variate și de actualitate, reflectând problemele oamenilor din Uniunea Europeană: șomaj, declin demografic, problema imigranților… Anul acesta tema este puțin diferită: aceea de a identifica personalități care au avut un parcurs demn și frumos în viață prin educație și cu ajutorul practicării unei meserii. De aceea, prima noastră curiozitate ar fi: ce ne puteți spune despre educația dumneavoastră? În ce perioadă a vieții credeți că educația v-a influențat decisiv.

Dragoș Bucur: Eu cred că educația începe de când te naști și e important ca, inclusiv părinții, să realizeze aceasta, nu doar copiii. E important cum te raportezi la copiii tăi de când se nasc. Probabil că, pe lângă educația primită din familie și din mediul înconjurător în primii ani de viață, următoarea etapă importantă e școala, când ajungi într-o comunitate unde se educă sau, cel puțin, se încearcă. În cazul meu, punctul de cotitură a fost undeva în jurul vârstei de 16 ani și jumătate, când am descoperit ceva despre care am să vă povestesc. Se credea foarte mult în meseria aceasta, în actorie, și cineva a reușit să ne transmită dragostea și pasiunea pentru teatru tuturor, sau, mă rog, majorității celor care au trecut pe lângă el și prin acest loc. E vorba de domnul Cătălin Naum, iar locul se numește Teatrul „Podul”. Cred că acela a fost pentru mine un punct de cotitură al educației, a fost un moment în care am luat în serios și cu foarte mare implicare acest aspect legat de profesie.

M.B.: Aveți sau ați avut vreodată un model în viață?

D.B.: Nu sunt o persoană care să aibă modele vreun actor, vreun cercetător, vreun om de știință sau vreun cântăreț. Nu. Dar am avut drept modele pe cei din familia mea: mama, tata, sora, care m-au influențat, așa cum spuneam, din primii ani. De-a lungul vieții am cunoscut oameni care m-au ajutat în drumul dezvoltării personale: profesori, actori, oameni de la imagine... Și întâlnirea cu fiecare dintre ei a constituit un pas în dezvoltarea mea.

M.B.: Pentru a reuși în viață, credeți că este importantă educația?

D.B.: Părerea mea este că nu poți să faci un lucru dacă nu-l cunoști. Cum ai putea să faci un lucru bine dacă nu-l cunoști? Cum poți să cânți, dacă nu știi cum să cânți? Cum poți să excelezi în matematică, dacă nu știi matematică? Cum ai putea inventa lucruri dacă nu ai studiat domeniul respectiv? N-ai cum. Dar, da, cred că este pe deplin nevoie de educație pentru a reuși.

M.B.: Acum, dacă ne permiteți câteva întrebări, adaptate după cele din „Chestionarul” lui Proust. De ce vă temeți cel mai mult?

D.B.: Am o oarecare fobie de ideea pierderii independenței. În orice domeniu ar fi asta, profesional, artistic, fizic, gândul că aș putea să nu fiu liber mă panichează.

M.B.: Cum arată ziua perfectă pentru dumneavoastră?

D.B.: Uite, într-un loc ca ăsta, în rulota asta, cu Dana și cu copiii pe malul mării.

M.B.: Ce calitatea prețuiți cel mai mult la oameni?

D.B.: Cred că sinceritatea.

M.B.: Dacă ați putea să schimbați o trăsătură de caracter, una singură, care ar fi aceea?

D.B.: Eu, oricât de lipsit de modestie sunt, sunt foarte mulțumit de punctul în care mă aflu din punct de vedere al structurii personale și nu, nu vreau să schimb nimic.

M.B.: Care este mâncarea dumneavoastră preferată?

D.B.: Nu mai mănânc carne de vreo patru ani și am descoperit foarte multe gusturi spectaculoase de când nu mai mănânc carne. Unul dintre ele - o mâncare ce-mi place foarte mult: sunt niște ciuperci oyster pe care, dacă le faci cu un soi de tempura, sunt extraordinare. (n.r.: „tempura” este un fel tradițional japonez și constă în prăjirea, în baie de ulei, a unor piese: legume, peste sau fructe de mare, tăvălite în prealabil printr-un aluat special).

M.B.: Rock sau folk?

D.B.: Rock, clar. Nu înțeleg folk, mă depașește total direcția aia.

M.B.: La munte sau la mare?

D.B.: Cred că depinde de cum mă simt în perioada respectivă. În general îmi place marea, dar mă simt foarte bine și-n pădure.

M.B.: Baschet sau fotbal?

D.B.: Nu le am cu sporturile, cred că snowboard. Tot cochetez de ceva timp cu kite-ul, fără a fi un profesionist, mai făceam cățărări înainte, dar au trecut mulți ani de când n-am mai făcut. Sporturile nu sunt, în general, pentru mine.

M.B.: La oraș sau la țară?

D.B.: Nu mai sunt de oraș de mult. M-am mutat de zece ani din oraș și am descoperit o lume diferită. Eu cred că omul nu este făcut să stea în oraș. E o greșeală undeva, a sta într-o cămăruță deasupra altor cămăruțe, înconjurat de alte cămăruțe în care zeci, sute de oameni își consumă din nimic, acolo, existența.

M.B.: Carte sau film?

D.B.: Carte.

M.B.: Am ajuns la final. Eu aș vrea să vă mulțumesc pentru timpul acordat și pentru cuvintele frumoase pe care ni le-ați spus.

D.B.: Și eu vă mulțumesc.


21 afișare

„Vlăstarul” este revista Colegiului Național „Spiru Haret” din București,

înființată în anul 1923.

©2018 - „Vlăstarul”. Toate drepturile rezervate. ISSN-L = 2065 – 4308

  • Facebook - White Circle
  • White Twitter Icon
  • logo-cnshb