„Cu cartea prin liceu”... la SPIRU!


Bătălia pentru menținerea Cărții în sfera de preocupări a tinerilor îmbracă forme dintre cele mai diverse. Școala face tot ce poate: cercuri de lectură, simpozioane, prezentări de carte, proiecte... Dar parcă nu e de ajuns. Cu atât mai mult cu cât, în gândurile unor copii, scriitorul pare închis iremediabil într-un trecut al neființei. A cui e vina? Nici nu mai contează. Îndreptarea eforturilor spre a descoperi cauzalitatea sumbră a dezinteresului pentru Carte pare mai dăunătoare decât dezinteresul în sine.

În schimb, apare o întrebare: ce se poate face?

Un răspuns vine din partea scriitorului TEODOR HOSSU-LONGIN, care a inițiat un proiect interesant în scopul promovării Cărții și a Scriitorului. Este vorba despre seria de acțiuni reunite sub titlul „Cu cartea prin liceu”. Teodor Hossu-Longin (născut pe 5 iulie 1972) este un scriitor contemporan, autor al romanului Mortua est! (apărut la Editura Cartea Românească) și al volumului de proză scurtă „Crimă și alte povestiri” (1998). Am aflat, de asemenea, că la Târgul de Carte „Gaudeamus”, din acest an, va fi lansat volumul de proză scurta „13 cu noroc”. Teodor Hossu-Longin a debutat ca scriitor în anul 1998 cu povestirea „Iluzia” (revista „Luceafărul”), iar în presă - în anul 1991, ca tehnoredactor al publicației „Curierul Național” și, de atunci, a desfășurat o intensă activitate publicistică. Din mărturisirile autorului, pescuitul este o pasiune de mult timp: M-am îndrăgostit de pescuit din frageda copilărie, „vinovatul” pentru această virusare fiind celebrul scriitor Mircea Sântimbreanu, cu care mergeam la prins de guvizi pe digurile de la Olimp. (sursa).

Proiectul despre care vorbeam exploatează o dorință a Cititorului din toate timpurile: de a cunoaște Autorul. Când lectorul este un licean, dorința este cu atât mai intensă. Nu e de mirare, bunăoară, că, în cadrul întâlnirii dintre Teodor Hossu-Longin și spiriști (24 octombrie 2018), întrebările din partea copiilor nu conteneau. Surpriza a fost amplificată și de faptul că ai noștri tineri au avut ocazia de a sta la taifas nu cu unul, ci cu trei scriitori contemporani: Catia Maxim, Cătălin Marin și, firește, Teodor Hossu-Longin.

Totul a început cu demonstrația lui Teodor-Hossu-Longin, menită a răspunde celor două întrebări: ce înseamnă să citești și care sunt câștigurile cititului? Copiii au fost provocați să-și imagineze că fac parte dintr-o echipă tehnică a unui club de fotbal. Pentru a constata activitatea fotbaliștilor de pe teren, tinerii au fost invitați pe prima treaptă a tribunelor. Evident, aria de observare era extrem de redusă, permițând constatarea unor aspecte generale. Pentru a cunoaște mai mult, tinerii au mai urcat câteva trepte. Odată ajunși în vârf, nu numai că știau cu exactitate comportamentul echipei, dar puteau anticipa prestația echipei într-un meci. Urmând linia analogiei, concluzia este una extrem de simplă: „Literatura vă permite să percepeți mult mai bine și mult mai sănătos lumea în care trăiți” (T.H.-L.).

Întrebările copiilor au constituit punctul de plecare al unor interesante discuții despre artiști celebri, deopotrivă scriitori, compozitori, pictori. Firește, fiecare a subliniat diferite preferințe în domeniul literaturii, fiind menționate nume celebre precum: F.M. Dostoievski, A. Camus, M. Preda, L. Tolstoi, A. Huxley, L. Rebreanu... Pentru a avea o idee despre temele discuțiilor, iată câteva din întrebările spiriștilor:

  • Ce puncte ar trebui să atingă un scriitor pentru a avea succes?

  • V-ar fi plăcut să scrieți în altă limbă?

  • Ați întâmpinat vreodată blocaje în procesul de creație?

  • Vi s-a întâmplat vreodată să nu vă mai placă o carte pe care ați scris-o?

Nu în ultimul rând, un rol important în organizarea acestei activități a revenit doamnelor profesoare Liana Hera, Victoria Mihalcea și Corina Buzoianu. Seria întâlnirilor „Cu cartea prin liceu” va continua la Spiru, așa încât nu ne rămâne decât să le urăm „La cât mai multe întâlniri!”


0 afișare

„Vlăstarul” este revista Colegiului Național „Spiru Haret” din București,

înființată în anul 1923.

©2018 - „Vlăstarul”. Toate drepturile rezervate. ISSN-L = 2065 – 4308

  • Facebook - White Circle
  • White Twitter Icon
  • logo-cnshb